”Depozitul” by Solicitor Cristian Cernodolea, ”Sursa fondurilor într-o tranzacție imobiliară în UK – un aspect crucial ” – pentru CASA TA IN UK🏡
Cristian Cernodolea
Independent Solicitor
SRA ID: 7009474
Mobil: +44 7717 550 531
Email: [email protected]
Web: www.avocatul.co.uk
Address: 603 Java House, 15 Botanical Square, E14 0LG, London
⌛️Timp de citire: 14 minute
Sursa fondurilor într-o tranzacție imobiliara in UK – un aspect crucial
Activitatea românilor din UK, pe piața imobiliară din Marea Britanie
Experiența mea arată că numărul de tranzacții imobiliare efectuate de români în UK crește în mod constant, acest aspect indicând o creștere semnificativă a forței economice și a stabilității comunității noastre.
Varietatea tranzacțiilor este de asemenea un aspect ce arată flexibilitatea și diversitatea noastră, fie că vorbim de “first time buyers”, cumpărători de proprietăți “buy to let”, cumpărători de proprietăți scoase la licitație, familii ce vând proprietatea curentă în vederea achiziționării uneia mai mari sau antreprenori în serie ce preiau proprietăți rezidențiale sau comerciale prin long sau short term leases, tranzacții finanțate de lenderi sau tranzacții cash.
Sursa fondurilor, un aspect crucial
Această diversitate duce de asemenea la situații complexe cu privire la sursa fondurilor ce finanțează astfel de tranzacții.
Complexitatea unei tranzacții poate fi una deosebită si din cauze care doar aparent și uneori din necunoaștere, pot fi considerate neînsemnate.
Exemple pot include transferul de fonduri ce au ca sursă “gift” (donații) sau alte surse, inclusiv sume ce sunt transferate din alte țari, cum ar fi Romania.
De ce sunt atât de importante pentru avocați verificările clienților si a sursei fondurilor lor – Anti-Money Laundering (AML) checks and Know Your Customer (KYC) checks?
Cumpărarea sau vânzarea unei proprietăți implică schimbul unor sume mari de bani, ceea ce face ca tranzacția să fie susceptibilă de acte de fraudă.
Dacă cumperi o proprietate, atunci la un moment dat, în cursul procesului de cumpărare, avocatul tău va avea nevoie să vadă dovada modului în care ai obținut fondurile pentru această achiziție – aceste fonduri sunt de obicei suma pe care o plătești ca avans pentru a asigura un credit ipotecar (mortgage) pentru proprietate, sau dacă cumperi proprietatea integral, ar fi suma totală pe care o plătești pentru achiziție.
Când procesul ajunge în punctul în care solicitorul tău trebuie să vadă dovada, acesta poate spune că trebuie să vadă „sursa fondurilor”.
Acest lucru provoacă adesea confuzie pentru clienți, în special pentru cei care cumpără o proprietate pentru prima dată, deoarece ei nu știu exact ce înseamnă acest lucru sau ce trebuie să facă pentru a satisface această cerință.
Solicitorii sunt obligați legal să obțină sursa fondurilor.
Solicitorii nu pot doar să examineze pe scurt extrasele de cont pentru a vedea dacă sumele au o proveniență licita.
Solicitorii sunt obligați legal să obțină și să verifice amănunțit de unde provin banii și cum au fost obținuți de către cumpărător sau de către cel care efectuează tranzacția.
Verificarea aceasta este o procedura normală si NU înseamnă că solicitorii sunt îngrijorați sau te acuza că ai obținut fondurile din surse ilegale.
Noi doar îndeplinim cerințele legale, extrem de stricte, de a ne asigura că situațiile în care cineva care ar putea folosi tranzacția imobiliară pentru a comite o infracțiune, cum ar fi spălarea banilor, sunt evitate.
Declarația care dovedește că fondurile sunt într-un cont bancar este cunoscută ca „dovada” fondurilor, dar aceasta nu arată „sursa” fondurilor.
Solicitorul tău va avea nevoie să vadă sursa fondurilor care vor fi utilizate în tranzacție, pentru a putea verifica că acestea au fost obținute în mod legitim.
Sursa fondurilor va fi în esență un traseu pe hârtie care arată cum au originat fondurile, cum ai ajuns să deții fondurile și dacă ai sau nu dreptul de a le folosi pentru finanțarea achiziției proprietății.
Un exemplu tipic al acestui traseu pe hârtie ar putea începe cu fluturașii de salariu de la angajatorul tău care arată că ai câștigat un salariu și, extrasele bancare care dovedesc că salariul a fost plătit în contul tău bancar și din acesta fondurile au fost economisite de-a lungul timpului.
Extrasele bancare vor arăta și vor dovedi un model de câștig și economisire a banilor în timp.
Probleme cu care te poți confrunta atunci când cumperi o proprietate
Sursele fondurilor pot fi foarte diferite unele de altele, unele fiind mult mai greu de obținut decât altele. Solicitorul tău va înțelege că informațiile nu sunt întotdeauna disponibile imediat, mai ales informațiile financiare detaliate, și uneori pot dura ceva timp până ajung la ei. Cu toate acestea, cu cât durează mai mult să dovedești sursa fondurilor, cu atât tranzacția de achiziție a proprietății va fi întârziată, deci acesta este doar ceva de care ar trebui să fii conștient.
În multe cazuri, unele sau toate fondurile sunt obținute sub forma unui „gift”. Aceasta ar putea fi de exemplu dat de către parinți, o rudă, sau un prieten. In acest context, sursa fondurilor celor care vă donează suma trebuie de asemenea verificată.
Alte cazuri complexe pot fi cele in care sumele provin din vânzarea unor proprietăți in România sau intr-o alta tara, sume cash ce nu pot fi justificate, cum ar fi darul de nuntă sau bani economisiți de o rudă sau de cumpărator sub formă de cash, în decursul anilor.
Chiar daca sursa fondurilor este una licita, modalitatea prin care aceasta trebuie dovedită este una extrem de importantă.
Depozitarea unor sume de bani cash in cont sau transferul necorespunzător, nejustificat de sume de bani in contul clienților mei a dus nu o dată la imposibilitatea de a prelua sau continua o tranzacție.
Concluzie
Pentru a vă asigura ca nu întâmpinați piedici juridice în a desfășura o tranzacție imobiliara în UK, este imperios necesar să vă asigurați că trasabilitatea sursei fondurilor este asigurată si efectuată in mod corect.
Uneori, un mortgage broker vă poate da anumite indicații cu privire la verificarea fondurilor înainte de a demara un proces de achiziție al unei proprietăți in UK, însa solicitorii sunt responsabili pentru a verifica si aproba corectitudinea acestora.
În cazul în care aveți o situație particulară cu sursa fondurilor dumneavoastră si doriți să vă asigurați că procedurile sunt urmate corect, mă puteți contacta pe email sau pe telefon pentru a aranja o consultație înainte de a demara un proces ce ar putea implica costuri suplimentare, stres și pierdere de timp.
07717550531